Acasă » Stiri (Pagina 2)

Categoria Stiri

*pentru inscrierea la cursurile de turism organizate de Crrt Iasi completati formularele de mai sus

Galerie foto

dscn0257 dscn0258 dscn0261 dscn0262

NEWSLETTER

Pentru a te abona la newsletter-ul nostru, introdu adresa ta de email mai jos. Vei primi un email de confirmare!

Studiu. Turismul în lume

În anul 2000, Turismul Mondial a crescut cu 7,4%, ceea ce a însemnat cea mai ridicată rată de creştere de peste zece ani şi aproape dublu faţă de 1999. În cursul anului 2000, s-au făcut mai mult de 60 milioane de călătorii internaţionale, ceea ce echivalează cu numărul de turişti pe care îi primesc într-un

Dezvoltarea prin turism (II)

de Aurel Borșan Vom continua să dezvoltăm unele din ideile prezentate anterior sau vom aduce (sperăm) altele mai intresante. Suntem deschişi oricărei colaborări pe tema dezvoltării prin turism a comunităţilor. Sistemul de turism local Conceptul (îl vom numi prescurtat STL) reprezintă modul de organizare a activtăţilor turistice pe “zone omogene” din punct de vedere cultural,

Destinaţia turistică Prahova şi oportunităţile oferite de implementarea Sistemului de Turism Local (STL)

Fundaţia Amfiteatru şi Centrul Regional de Resurse în Turism Buşteni invită în data de 31 august 2012 – orele 17.00, reprezentanţii autorităţilor locale, primarii şi consilierii locali, agenţii comerciali, producătorii de vinuri, furnizorii de servicii turistice şi ONG-uri la o dezbatere publică cu tema: “Destinaţia turistică Prahova şi oportunităţile oferite de implementarea Sistemului de Turism Local

Dezvoltarea prin turism (I)

de Aurel Borșan Este necesară o depășire a barierei  devenită clișeu  jurnalistic și psihologic (n-avem investiții, n-avem infrastructură  pentru un turism civilizat) nu pentru că n-ar exprima adevăruri vizibile, ci pentru a influența îmbinarea armonioasă a dimensiunii “fizice” cu însăși esența turismului: experiența umană. Având obligația să analizez situația studiilor, materialelor, programelor, aflate la dispoziția

Muzeul Taranului Roman, printre atractiile turistice recomandate de The New York Times

Muzeul Taranului Roman din Bucuresti se numara printre atractiile turisitice recomandate de cotidianul The New York Times, care prezinta succint exponatele muzeului si recomanda vizitarea expozitiei „Ciuma” si a magazinului de suveniruri adapostite in cladirea de pe Soseaua Kiseleff.

Ocupand o cladire de la inceputul secolului al 20-lea, care poarta semnatura arhitectului Nicolae Ghica-Budesti, Muzeul Taranului Roman adaposteste mobilier, utilaje agricole, costume, crucifixe, tapiserii, textile si cateva icoane foarte frumoase, scrie The New York Times, citat de Mediafax.

In mod surprinzator, o mare parte din aparent primitivele echipamente tehnologice de la primul etaj al muzeului sunt in continuare functionale si, alaturi de multe alte obiecte pastrate pe acelasi nivel al muzeului, ilustreaza stilul de viata al comunitatii rurale romanesti, se mai spune in materialul postat pe site-ul cotidianului.

Publicatia aminteste si faptul ca, in timpul perioadei comuniste, cladirea a gazduit Muzeul Partidului Comunist Roman, a Miscarii Revolutionare si Democratice din Romania.

 

Sursa articol: http://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/muzeul-taranului-roman-printre-atractiile-turistice-recomandate-de-the-new-york-times-79995/

Turismul local- o necunoscută pentru județul Vaslui

Drumuri proaste, lipsa locurilor de cazare și dezinteresul autorităților sunt câteva dintre motivele care au îngropat turismul local în județul Vaslui. Obiectivele istorice importante din județ rămân neștiute și nevizitate de nimeni, nici măcar de turiștii români. Nicio agenție locală din cele 23 acreditate nu promovează turismul vasluian. Oamenii susțin că ar trebui să existe un interes sporit și pentru această ramură ce poate aduce venituri locuitorilor din zonă. Evident, în cele mai multe cazuri, vasluienii dau vina pe autoritățile locale și județene care nu se implică în realizarea unui proiect de acest gen, invocând varii motive pentru a se dezvinovăți.

Casa Personalităților din Bârlad, muzeele sătești din Grumezoaia, Giurcani, Tăcuta, muzeul viticol din Huși, mănăstirile Florești, Moreni, Movila lui Burcel, rezervațiile paleontologice de la Mânzat- sunt doar câteva dintre obiectivele turistice ce ar putea să fie promovate. Județul Vaslui mai are, însă, și monumente și case memoriale, muzee și parcuri  de o valoare și o importanță deosebită. Nimeni nu se înghesuie, totuși, să le scoată în lume.

Potrivit unui reprezentant al unei agenții de turism, motivele neimplicării sunt, în primul rând, legate de infrastructură. „Am încercat să promovăm obiectivele turistice din județ, dar ne-am lovit de infrastructură, care nu este foarte ridicată. Mă refer aici la drumuri. Ca să ajungem la o mănăstire sau la alte obiective turistice, drumurile sunt aproape impracticabile. Lipsa unor cazări cu un preț avantajos ne împiedică, din nou, să atragem turiștii aici, în această zonă.”, a declarat același reprezentant al agenției de turism.

O altă problemă dureroasă a turismului vasluian este că o parte din monumentele istorice au început deja să se deterioreze, dovedind o dată în plus lista de interese a celor care ar trebui să se ocupe de imaginea județului.

Sursă text: Radio România Iași

Sursă foto: wikipedia.org

Turismul nemțean merge din ce în ce mai bine

Agenții economici nemțeni care-și desfășoară activitățile în domeniul turistic au avut în prima jumătate a acestui an o activitate mai bună comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Această situație este dovedită de o serie de date centralizate de Direcția Regională de Statistică Neamț. Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2012, structurile de cazare de 3 stele au fost cele mai căutate, aproape 50% din numărul de turiști făcând această alegere. Pe de altă parte, municipiul Piatra Neamț se află pe primul loc în topul localităților vizitate de străini. Aceștia nu au ocolit nici comunele Alexandru cel Bun sau Pângărați, dat fiind faptul că o parte din lăcașurile de cult importante din județ sunt situate pe raza acestor localități. Din păcate, însă, turiștii străini sosiți din Italia, Israel, Franța, Germania sau Spania, nu au zăbovit prea mult pe meleagurile nemțene. Statisticile indică durata medie a șederii ca fiind de 2 zile.

 

Sursa text: Radio România Iași

Sursa foto: flux.md

Mii de turiști la Festivalul Medieval de la Suceava

A șasea ediție a Festivalului de Artă Medievală de la Suceava și-a închis porțile duminică seară după patru zile de spectacole care mai de care mai atractive și interesante.

Cei peste 10.000 de turiști care s-au perindat în perioada 16-19 august la Cetatea de Scaun și la Muzeul Satului Bucovinean au putut savura lupele încrâncenate dintre păgâni şi creştini, dansurile romantice ale cavalerilor și ale domnițelor, concertele tari ale unor trupe precum Lupus Dacus, Truverii sau Odyssey, piese de teatru pentru copii sau recitalul memorabil al maestrului Ion Caramitru. Una dintre atracţiile festivalului la care au luat parte mii de oameni, a fost spectacolul pirotehnic pregătit de Asociaţia Gladius Dei – Sine Missione, dar şi spectacolul prezentat de Trupa Hypnosis din Braşov.

Concursul „Noaptea supravieţuitorilor”, concurs cu tradiţie la Festivalul de Artă Medievală de la Suceava, la care au lut parte nouă perechi de cavaleri şi domniţe a fost câștigat de sucevenii Carmen Sediuc şi Ionuţ Drăghici. Printre probele din concurs s-au numărat alergarea cu picioarele înfăşurate într-un sac de cânepă, trasul cu arcul la ţintă, în baloţi de paie, trasul de funie (probă eliminatorie), gătitul fără ustensile, mimă. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a înmânat premiul cel mare câştigătorilor concursului și anume o replică a sabiei domnitorului moldovean Ştefan cel Mare.

Află mai multe pe Suceava News Online: http://svnews.ro/mii-de-turisti-la-festivalul-medieval-de-la-suceava_8791#ixzz245rMsZPX

România turistică, descrisă de Lonely Planet. Ce zonă este „sufletul rural” al ţării

Turiştii străini care vor să ştie de ce ar alege România pentru a-şi petrece concediile pot afla de acum care sunt cele mai importante puncte de atracţie. Topul a fost făcut de jurnaliştii britanici specializaţi pe turism. Astfel, Lonely Planet vorbeşte despre călătoria în România ca fiind ceva între un Halloween etern şi coperta unuia dintre albumele Led Zeppelin, care prezintă un agricultor ce cară în spate o legătură de crengi.

Jurnaliştii britanici îşi încep descrierea vorbind despre contrastele dintre maşinile de lux pe care le conduc unii români şi căruţele care se plimbă la ţară pe drumurile pline de gropi. Le atrag atenţia şi căpiţele de fân, dar şi turmele de oi care rătăcesc pe munte. Jurnaliştii nu scapă din vedere nici Legenda lui Dracula, care atrage mulţi vizitatori. În total, aceştia cred că sunt 13 recomandări cu locuri pe care turiştii merită să le viziteze în România. Pe prima poziţie se află Maramureşul, despre care jurnaliştii britanici spun că este „inima şi sufletul rural al României”, cu biserici din lemn, cimitire pictate şi ţuică ce te arde pe gât”.

În topul jurnaliştilor britanici urmează oraşele Sighişoara, Braşov şi Timişoara, dar şi [C2]Bucureştiul, despre care aceştia spun că este “transformarea inconfundabilă comunistă a Micului Paris din Est de odinioară, cu localuri boeme, mâncare bună și parcuri pline de viață.”

Printre punctele de atracţie menţionate pe Lonely Planet se află şi „Transfăgărăşanul, caracterizat ca un drum în zig zag ameţitor printre stânci colţuroase şi lacuri glaciare, unde turiştii se pot bate cu zăpadă toată vara”.

Jurnaliştii le recomandă turiştilor să viziteze şi Valea Argeşului, Mănăstirile din Bucovina, Cheile Bicazului, dar şi „Delta Dunării, văzută ca o zonă cu sate de pescari dezolante, la care ajungi printr-un labirint de canale”.

Printre ultimele locuri recomandate spre vizitare turiştilor se află şi Hunedoara, un oraş, spun ei, industrial în stil sovietic şi probabil castelul cel mai plin de fantome din Transilvania.

 

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cele-mai-mari-atractii-turistice-ce-zona-a-romaniei-este-sufletul-rural-al-tarii_991097.html#ixzz244g78EGY

Discover Dracula Tour, proiect-pilot de atragere a turiştilor străini în România

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi tur operatorul S&S Travel lansează un proiect-pilot pentru atragerea turiştilor străini în România – ‘Discover Dracula Tour – the history and the legends’, bazat pe faima pe care o are în străinătate legenda lui Dracula.

‘Discover Dracula Tour va fi promovat întâi pe pieţele asiatice, mai precis în China, Thailanda şi Japonia, acolo unde reprezentanţii FPTS au sesizat un interes sporit pentru locurile de legendă ale lui Dracula’, precizează organizatorii.

Aceştia speră că iniţiativa lor va deveni ‘o modalitate de a spori incoming-ul de turişti străini, profitând de faima universală a acestei figuri şi de atractivitatea pe care o prezintă pentru turiştii străini’.

‘Dacă România nu va profita de acest brand, o vor face vecinii, în Serbia existând o iniţiativă de a-l transforma pe Vlad Ţepeş şi legenda sa într-o poveste sârbească, tocmai pentru a o transforma într-un produs turistic al ţării vecine’, se arată într-un comunicat FPTR, remis miercuri AGERPRES.

Promovarea ‘Discover Dracula Tour – the history and the legends’ va fi orientată nu doar spre piaţa din Asia, ci şi spre Europa şi SUA, în această ţară existând un interes special pentru legenda lui Dracula, deci şi un potenţial semnificativ de turişti.

Sursa articol: www.money.ro 

Sursa foto: www.wonderfulromania.ro