Acasă » Stiri » România turistică, descrisă de Lonely Planet. Ce zonă este „sufletul rural” al ţării

*pentru inscrierea la cursurile de turism organizate de Crrt Iasi completati formularele de mai sus

Galerie foto

dscn0257 dscn0258 dscn0261 dscn0262

NEWSLETTER

Pentru a te abona la newsletter-ul nostru, introdu adresa ta de email mai jos. Vei primi un email de confirmare!

România turistică, descrisă de Lonely Planet. Ce zonă este „sufletul rural” al ţării

Turiştii străini care vor să ştie de ce ar alege România pentru a-şi petrece concediile pot afla de acum care sunt cele mai importante puncte de atracţie. Topul a fost făcut de jurnaliştii britanici specializaţi pe turism. Astfel, Lonely Planet vorbeşte despre călătoria în România ca fiind ceva între un Halloween etern şi coperta unuia dintre albumele Led Zeppelin, care prezintă un agricultor ce cară în spate o legătură de crengi.

Jurnaliştii britanici îşi încep descrierea vorbind despre contrastele dintre maşinile de lux pe care le conduc unii români şi căruţele care se plimbă la ţară pe drumurile pline de gropi. Le atrag atenţia şi căpiţele de fân, dar şi turmele de oi care rătăcesc pe munte. Jurnaliştii nu scapă din vedere nici Legenda lui Dracula, care atrage mulţi vizitatori. În total, aceştia cred că sunt 13 recomandări cu locuri pe care turiştii merită să le viziteze în România. Pe prima poziţie se află Maramureşul, despre care jurnaliştii britanici spun că este „inima şi sufletul rural al României”, cu biserici din lemn, cimitire pictate şi ţuică ce te arde pe gât”.

În topul jurnaliştilor britanici urmează oraşele Sighişoara, Braşov şi Timişoara, dar şi [C2]Bucureştiul, despre care aceştia spun că este “transformarea inconfundabilă comunistă a Micului Paris din Est de odinioară, cu localuri boeme, mâncare bună și parcuri pline de viață.”

Printre punctele de atracţie menţionate pe Lonely Planet se află şi „Transfăgărăşanul, caracterizat ca un drum în zig zag ameţitor printre stânci colţuroase şi lacuri glaciare, unde turiştii se pot bate cu zăpadă toată vara”.

Jurnaliştii le recomandă turiştilor să viziteze şi Valea Argeşului, Mănăstirile din Bucovina, Cheile Bicazului, dar şi „Delta Dunării, văzută ca o zonă cu sate de pescari dezolante, la care ajungi printr-un labirint de canale”.

Printre ultimele locuri recomandate spre vizitare turiştilor se află şi Hunedoara, un oraş, spun ei, industrial în stil sovietic şi probabil castelul cel mai plin de fantome din Transilvania.

 

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cele-mai-mari-atractii-turistice-ce-zona-a-romaniei-este-sufletul-rural-al-tarii_991097.html#ixzz244g78EGY